Neintelesul Arghezi

Standard
Neintelesul Arghezi

Se intamplazilele astea, am auzit si eu prin vecini, o treaba care se numeste simulare. La BAC si ceva examen de capacitate, am inteles. No, si cum in drumul eternului meu troleu, cu care merg spre plantatie zilnic si in fiecare zi, de luni pana vineri,e un liceu, in incinta in care ma urcasem azi cu avant, ueca si niste copii. Care mergeau spre liceu, ma gandesc, ca altfel nu vad de ce se trezisera, in grup organizat, la 7, avand 15 ani sau mai mult. Zic ” ma gandesc” pentru ca nimic din aranjarea  lor in pagina nu mi-a sugerat ca s-ar indrepta, intr-adevar, spre institutia de cultura amintita. N-aveau rucsaci, mape, ceva in care sa poata locui un caiet, un pix, o maslina, o bulina.

Masculi, vreo 3, asa. Se asaza pe scaunele si incep sa zica. Ma rog, unul incepe: „Ba, am scris asa, ba, 38 de randuri la al doilea subiect. Ba, da’ io am scrisu’ mic, ba, de doctor. Ba, si m-am axat doar pe relatia dintre personajele alea, ba. De-aia, ba, am scris 38 de randuri. Ba, si la primu’ subiect am scris vreo 6 randuri, asa. Ba, si anu’ trecut am scris 2 pagini in cap. Ba, da’ anu’ asta am scris esenta, ba!” Ailalti doi, mucles. Banuiesc ca ei n-au scris esenta, no…si de-aia!  Poftim? Cand am dat eu BAC, da, in cretacic, era vorba despre CE ai scris, nu despre CAT ai scris! N-am auzit de la colegii mei de liceu, indiferent ca erau mate-info, limbi straine sau economic, ca nu-l inteleg pe Arghezi! Pai daca, ma’ frend, nu-l intelegi pe Arghezi, ce intelegi, atunci? Nu stii sinonim pentru pretentios. Pardon? Nu stii ce e ala sinonim…aha! Fie vorba intre noi, „ifosar” nu e un cuvant in limba romana, sa stii! Dai BAC la engleza dar nu stii sa citesti un text la prima vedere. In engleza, ca doar nu in malgasa…. Nu poti citi nici unul in romana? A, pai atunci se explica, frate! In ce clasa esti tu, prietenas? A 11-a? A 12-a? Bine!. Deci bine!

Si continua tanarul cu scris de doctor: ” Ba, si ce bine ca m-am mutat la clasa cutare! Ba, anu’ trecut, nu stiam spic inglis deloc! Ba, da’ deloc, ba! Si acuma…Ba, vorbesc bine de tot! Ba, zece note am la engleza. Doi de 2 si x de 10 (ca n-am auzit cati)! 8 imi iese media, ba!”

In spate, o domnuca din acelasi film cu cei trei muschetari, vorbea la telefon: „Bai, tu nu ma ameninti pe mine, da? Ca imi futi toata ziua cu nervii tai! Hai, termina cu amenintarile! Nu ma intereseaza ce zici tu, da?” Inchide si se-apuca sa povesteasca cu fetele ei, ca erau si ele 3 cu toatele: „La teza i-am facut aleia un desen pe ciorna….O casa am desenat, si un copac asa frumos, si o banca! Mi-a luat si ciorna, da’ asa o sa fac la toate tezele de-acuma! Sa vezi ce frumos desenez!” Coboara la aceeasi statie cu mine. Ma uit la ea. Frumusica, ii dadeai cam….30 de ani sub stratul de 2 degete de fond de ten. Imbracata clasic, cu cei mai colanti colanti si gecuta scurta, cu vedere la fundic. Din buzunar se vedea pachetul de tigarii. Prietenele ei n-au coborat. Le-a aruncat, peste umar:” Ne vedem la scoala. Aveti grija de pixul meu, da?”

Sunt precisa, dar precisa, ca nici ea nu stia sinonim pentru „pretentios”.

PS: Ieri am implinit o luna de blog. La multi ani, Prafule!

Anunțuri

2 răspunsuri »

  1. Dragă, citind postarea ta nu pot să mă gândesc decât la faptul că aceia despre care scrii sunt noua generaţie de fucktarzi. Lucrul care mă înspăimântă mai tare este că ei vor produce o altă generaţie care, în baza principiului că odraslele îşi depăşesc genitorii, vor fi şi mai fucktarzi decât ei. Ăştia-s oamenii care au crescut fără o carte în casă şi care îşi vor creşte copiii fără o carte în casă. Am avut la un moment dat o colegă care ne povestea cu entuziasm cum încerca ea să-l determine pe guşteru’ cu care era la vremea aia să desfiinţeze biblioteca – impresionantă – din casa mamei lui, să pună cărţile într-un dulap, că dacă vor avea copii, vor şti ei de unde să le ia. Şi în locul bibliotecii să facă un şemineu (casa era una veche, „boierească”, în Cotroceni). Ideea e că sunt oameni pe lumea asta care se simt ameninţaţi de citit sau de orice e asociat cu această zăbavă şi pentru care orice carte ar trebui să poarte un subtitlu explicativ: „varianta prescurtată, cu ilustraţii”.
    Glumind, mi-am adus aminte de ceva ce mi-a povestit tata, Dumnezeu să-l odihnească. Cică într-o zi, librarul Ivăncescu – pe care cred că îl ştii, din oraşul nostru -, se întâlneşte cu o persoană care îi spune: „E grea cartea, domnu’ Ivăncescu!”. La care Ivăncescu replică: „Mie-mi spuneţi, doamnă? Păi la câte-am cărat eu…” Aşa că, draga mea verişoară, e grea cartea. Prost e că fucktarzii ăştia nici nu ştiu spune cât de grea e, că bănuiesc că n-au cărat vreuna în viaţa lor.

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s