Despre mamicie, cu drag

Standard
Despre mamicie, cu drag

Cand eram copil, la vreo 15-16 ani, in capul meu imi facusem un scenariu ca n-o sa ma marit niciodata si, in consecinta, nu o sa am copii. Deloc! Sau, daca o sa ma marit, Fat-Frumosul o sa fie un negru, dar tot n-o sa fac copii. Si tot deloc!

La 18 ani m-am gasit cu preaminunatul si vreo 7 ani, asa, am fost prea tineri, si eu si el, ca sa ne gandim la altceva decat la noi. La 26 a semnat de primire, adica, cum ar veni, m-a luat pe semnatura. Cam tarziu, daca ma intrebi acum. M-as marita mai devreme, in cazul in care vreun cercetator britanic ar descoperi cum se da timpul inapoi. Nu de alta, dar am constatat, cu mirare, ca imi place sa fiu maritata. Cu el.

Si am implinit 28 eu, si el 30, si a venit Maria. Ma gandesc ca si atunci eram cam defecta. Nu mi-a fost frica de ea, ca e mica si nu stiu cum sa-i fac baie si cum s-o hranesc si cum s-o schimb de pempars si de hainite. Care, sa stiti, pentru un copil de 3 kile sunt miiiiiici, mici de tot. Ziceai ca am avut cel putin 10 copii anterior sus-numitei, asa de inconstienta eram! Nu m-am depresat postpartum, n-am plans din nimic cu ea in brate. Nu m-am crizat cand a avut primii muci la 3 luni. E drept, a fost si un copil cuminte. Pana la 3 luni n-am stiut ca am copil mic in casa. Nu stia sa planga, de miscat nu se punea problema, de dormit, cam dormea. Si dormeam si eu, si eram functionala. Faceam de-a treaba cu ea de ma saturam. Cand ieseam la plimbare adormea instant, pana sa urc carutul in lift si se trezea cand ajungeam inapoi, in fata usii. Deci bine, eram supermama.

Apoi n-am mai fost supermama. M-am crizat la diversificare, pentru ca in capul meu imi facusem o poveste frumoasa, cum ca minunata o sa vrea sa manance tot, fara mofturi si fara mutre. Si n-a vrut. De crizata ce eram, i-am dat tot ce manca, putin, pasat. Pana la 3 ani, cand a mers la gradi, a mancat doar asa. Acuma suntem bine. Copilul si-a revenit intre timp. E drept ca nu mananca prajituri de la cofetarie. Asa, si? Nici nu e dornica sa guste chestii noi, dar o face, pana la urma, ii trebuie doar un pic de timp ca sa se obisnuiasca cu ideea. In rest, bine. Copila a mers la 10 luni jumate singura, a vorbit bebelusasca, apoi omeneasca, a mancat nisip (doar o data, apoi a decis ca nu-i de ea), si-a pus acelasi nisip in cap, a sarit in balti, s-a murdarit, a cazut si s-a ridicat, a ras si a plans, a explorat, nu i-a placut zapada, apoi i-a placut, a mancat ciocolata pe la 2 ani jumate, ca inainte n-a dorit ( da, i-am oferit si da, sunt o mama inconstienta si iresponsabila!), a avut tricicleta si patine cu rotile pe care le-a folosit, are acum bicicleta si role, n-a avut masina de-aia horor cu telecomanda, de plimbat copilul in transa, si nici n-a cerut.  A mers la gradinita la 3 ani, si-a facut prieteni, a mers cu noi peste tot.

Dupa 2 ani si 4 luni de Maria, a venit el, micul tzunami, mostenitorul masculin al familiei, minunatul si mirobolantul Petru. Aici n-am mai fost asa zen, chiar daca vara-mea zice (si acum) ca sunt cea mai relaxata mama pe care o cunoaste. Era deja al treilea an de stat acasa in concediu de maternitate. Eram nevorbita cu oameni mari, obosita si cam rutinata. Copilul a dormit din prima numai pe carne de om. In principal, a mea, dar ocazional mai servea si tac-su. Putin, e drept, ca sot n-avea laptic la tzatzic, ca muma-sa copilului. El dormea, eu nu prea, ca e cam dificil sa dormi in aceeasi pozitie o noapte intreaga, fara sa te poti misca, sa nu, Doamne-fereste, se demufeze copilul de la suzeta umana. Deci mama obosita + doi copii sub 3 ani= lipsa praf de zane= eu in forma de bidon turtit, si ciufut pe deasupra. Juniorul nu a dorit carut la plimbare, deci mi-am luat sling cu inele, apoi, cand printul a depasit 5 kile si spatele meu urla despletit pe campii, mei-tai. Si pe el, si pe sora-sa, i-am scos la plimbare pe la 5 zile dupa nastere. Stiu, din nou mama inconstienta, mai ales ca ea e in octombrie si el in februarie, deci cu vant, cu frig, cu sfarsitul lumii, ce sa mai…. In care l-am purtat, nenica, pana a facut picioare si n-a mai vrut el. M-a intrebat o tantica odata, cand P era mic si il purtam in sling, de nu se vedea nimic din el, daca am o mingie acolo. Si i-am zis ca da, am o mingie cu ochi si manute. S-a socat, saraca, si-a zis: „Saracu’ copil…Nu poate respira acolo, doamna….” Si s-a uitat la mine ca la masini straine. M-am distrat! Diversificarea, insa…..Diversificarea a fost chill la el. Pe la 6 luni s-a intins la jumari. L-am lasat, a gustat si se pare ca nu i-a placut, ca n-a mai cerut. Nu prea am gatit separat pentru el si nici n-am pasat nimic, inafara de piure cartofi si supa crema de legume. De-aia, cred, mananca acum orice, inafara de branza, mamaliga si fasole de orice fel. De vorbit, maestrul a vorbit omeneste din prima, pana intr-un an, asa. Bebelusasca n-a avut in program, dar no…Pana la 2 ani si-a spart buza, de repezit ce e, cred ca de vreo 4 ori. A cazut de pe diverse mobile din casa, pentru ca o secunda l-am scapat din ochi. Mai cade si-acum, mai da cu capul de tocul usii pentru ca, din cauza vitezei, nu ia curba corespunzator… Era singurul copil care plagea cand il lua tac-su’ de la gradi, nu cand il duceam, dimineata.

Le-am citit povesti la amandoi. Petru era mic-mic, Maria doar un pic mica. Pe unele le-am citit de-atatea ori, ca si eu, si ei, si tac-su’ le stiam pe de rost. Le citim si acum, e drept ca mai putin, ca zana stie si singura, si mai citeste si pentru Petru.Si ea, si frate-sau, au dormit cu noi in pat pana acu’ 2 ani. Ca asa au vrut ei, si noi la fel.  Apoi le-am facut camera lor. Bine, tzunami-ul casei mai vrea si acuma cosliping, si facem cu randul la ei in camera cand nu e bunica. Dar nu-i bai. Mai e putin si n-o sa mai vrea. Si o sa ne fie dor….Ne-am jucat cu ei si ne mai jucam si-acum, ca ne cam place. Cat au fost mici, nu prea am avut ajutor, am fost doar eu si sot. De-aia au fost cu noi peste tot. Si cand zic peste tot, chiar au fost peste tot. La nunta prietenilor nostri Petru avea 6 luni si Maria aproape 3 ani. La botezuri, taieri de moturi, au fost cu noi. In vizite, au fost cu noi. La plimbare, la cumparaturi, in concediu, you name it, we’ve got it.

Ma gandesc acum la toate astea si as lua-o de la inceput inca de 1000 de ori, la fel. A trecut si oboseala, si stresul, si rutina. Au crescut broscutele mele, prea repede dupa gustul meu. Eu zic ca au crescut frumos. Dragii mei!

Anunțuri

3 răspunsuri »

  1. Dragut, doi copii frumosi cu niste parinti faini…si ….daca ti-e dor de acea stare de dependenta de mamica si chiar tatic sa sti ca o mai poti lua de la capat de cate ori doresti…

    Apreciază

  2. Hmmmm….Dupa doua cezariene si 4 ani de stat acasa….Cred ca viata viitoare o sa mai fac asta. Sau nu, la bunicie! M-am hotarat!

    Apreciază

  3. Doamne! Parca ai scris despre noi! Maria, Petru! (ea linistita, el vijelie). O singura diferenta – Ioana. Si DA! Daca ar fi s-o iau de la capat as schimba numai ziua cand am spus ‘DA’, as pune-o cu cel putin 5 ani mai devreme. Cat ma bucur cand descopar oameni care gandesc, traiesc la fel! Sa fiti voiosi si sanatosi!

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s