Protectia muncii. Si frustratul…

Standard
Protectia muncii. Si frustratul…

La plantatia minunata  serviciu (mi-a zis sot ca il disper cu plantatia, deci….) avuseram curs de protectia muncii. Am primit in prealabil un mail cu invitatia si cu un fisier atasat, pe care trebuia sa il citim. Si cum primim periodic o treaba de-asta, identica, de fiecare data, n-am mai citit, ca ne zice de fiecare data cum sa trecem strada pe zebra, sa nu alergam dupa autobuz ( cred ca e cu rosu in gat, de-aia) si cum sa mergem cu mainile afara din buzunare iarna. Ca sa nu alunecam pe gheata, cica. Niciunul de la noi din echipa n-a citit, dar am vaga senzatie ca si in alte echipe situatia a fost fix aceeasi.

Si ne ducem la curs. Un nenica slab si inalt, cu un iPhone pe care il freca nervos in mana, ne ia din prima ca el vorbeste de 2 ore si stai, ca sa-si traga nitel sufletul. Si ca lui i s-a dat sala aia de joaca, vezi-Doamne, ca protectia asta a muncii e considerata o joaca, asa….si de-aia. Am inteles ca asta cu sala a fost tema de discuie si la grupele alealalte de training si omul a scos fum pe nas toata ziua. Bine, prietene, nu e vina mea ca ai programat tu 1000 de oameni in 10 minute, da? Si ca n-ai cerut o sala mai mare!

Apoi se apuca sa ne certe. Ca dom’ne, el a trimis fisierul ala sa fie citit, nu asa…ca acuma cum stim noi ce sa facem in caz de ceva, daca nu l-am citit? Si zice: iata un exemplu, ce faceti daca, sa zicem, pic eu aicea lesinat, in fata voastra? Si eu, desteapta in cap cum sunt: sunam la 112! Il simt cum i se ridica sangele la cap: GRESIT! Nu aveti voie sa sunati la 112!

Poftim? Nu avem voie sa sunam unde? La 112? Prietene, esti bine? Si ii da inainte: daca citeati materialul, ati fi stiut. Intai trebuie sa verificam daca in companie e desemnata vreo persoana care sa faca asta, apoi, daca e, sa anuntam acea persoana, doar ea are voie sa sune. Sa mori tu! Si intre timp, lesinatule, mori si nu mai e nevoie sa sunam la 112, nu? Deci ne-am luat de-o grija.

Si da-i si cearta-ne, ca n-am citit materialul, ca pozitia corecta la birou, ca incendiu, ca autobuzul, ca panica. Si ce stam cu ochii in telefon in pauza, ca noi nu intelegem, ca pauza e de odihna, nu de facebook. Normal, ca noi traim pe FB, si de-aia, suntem niste inapti care n-au citit materialul lui (asta cu inaptii n-a zis cu vorbe, dar a lasat sa se inteleaga cu varf si indesat!). 20 de minute in care m-am enervat in-gro-zi-tor a tinut-o tot intr-o mustruluiala! Cred ca daca eram copii, ne si altoia ca il contraziceam!

Si vin nervoasa la buro. Si deschid materialul: PRIMUL AJUTOR IN CAZ DE LESIN:  Daca victimele nu isi revin foarte repede (cica asa e prevazut, victimele lesinului sa-si revina repede!) ele pot fi in pericol foarte mare si trebuie sa sunati la 112! Nu zice nimic de persoane desemnate, de supervizori, de nebunii. Zaaaaaau? Pai nenea, pe care nu stiu cum il cheama, ca nu s-a prezentat, zicea ca nunu, jos manuta de pe 112! Cum facem, prietene?

Ia sa-ti iei mataluta cursul (20 de minute, da?) de protectia muncii si sa ti-l bagi in fund! Arogantule spalat pe creier ce esti! Uais, ce m-am enervat!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s