Nonmancarea si piersicutele Ginutei

Standard
Nonmancarea si piersicutele Ginutei

Mie imi place sa mananca. De-aia nu mai am 50 de kile. Dar sunt fitzoasa la mancare de n-ai vazut. Cat am fost mica, am mancat doar cartofi prajiti, ciocolata si paine. Pe urma am mai crescut si am inceput sa cochetez cu supa de pui, obligatoriu cu taitei, pilaful, rosiile din gradina bunica-mii din Vale, sarmale, branza, ardeiul gras, chiftelutele facute de cealalta bunica, orice mancare facuta de cealalta bunica, adica Maia de la Bucuresti. Acuma mananc cam orice, inafara de carne de oaie/miel si carnea din ciorba de burta.

Dar sa revenim. Am concluzionat ieri ca exista pe lumea asta o chestie care se numeste nonmancare. Adica o chestie pe care poti sa o mananci oricand, pe post de orice inafara de mancare, si nu te saturi niciodata.

Ce vrea sa zica poetul, veti intreba. Iata, de exemplu, ciocolata. Iubirea inanimata a vieti mele. Eu pot sa mananca ciocolata oricand, in orice cantitate, dar in special inainte de masa. Mie ciocolata nu mi-a tinut de foame niciodata. Dar niciodata. Din contra, mananc ciocolata si mi se face foame instant. Sau fructele. De orice fel si in orice forma inafara de dulceata, pe care nu pot sa o mananc in cantitati cat de cat mari, ca mi se face rau. Bine, alea care-mi plac, ca visinele, de exemplu, sau stafidele, nu-mi plac. Le tolerez, in anumite conditii, foaaaaarte speciale, dar daca pot fara, prefer fara. Din alea de-mi plac pot sa pap oricand, oricat, e ca si cum nu le-as manca. Mi-e la fel de foame cand vine ora de masa. Cu alte cuvinte, dragilor, aceasta este pentru mine, nonmancare.

Cu piersicutele Ginei e o treaba. Gina e colega mea de birou. Fata faina, un pic agitata, dar noi o iubim oricum! Si Ginuta tine poooost. Buuuun. In fiecare zi de-asta de post, draga de ea aduce la birou pufuleti si un borcan de compot. Mai nimereste de cirese, de visine, dar, de cele mai multe ori, compotul e de piersici. Nu-i orice compot, piersicile trebuie sa aiba samburi, ca cica dau un gust nustiucum la zeama. Si sa fie de-alea mai mici. Asta nu stiu de ce. Baby-piersicute, zice Otilia. Si sa nu aiba puf. De piersica.

Si cum vine ea asa tacticoasa, dupa ce se spala, obligatoriu, pe maini, desface borcanul si incepe: Otilia, vrei piersicute? Cami, piersicute? Ralu, piersicute? Eu nu si nu. Azi asa, maine, asa, pana am cedat nervos si-am zis: Da, Ginutz, vreau piersicute! Bai frate, cum sunt piersicutele astea….ceva de vis. As manca 5 borcane, asa de bune sunt.

Si ieri, dupa ce bag cu Otilula papa de pranz, cartofi aproximativ frantuzesti si chiftelute marinate, vine a mea cu piersicutele ei. Normal ca am bagat si de-alea. Dupa ce, in prealabil, intrase si o portocala urieseasca, asa, de desert. Otilula se uita la mine si se minuna. ” Mai poti, tu?” „Mai pot, tu, ce, asta-i mancare?” ” Cum, tu, da’ ce e?” Si stau eu si cuget, asa….”Nonmancare e, tu!”

Asadar, nonmancarea exista. Ceea ce va doresc si dumneavoastra.

Anunțuri

Un răspuns »

  1. Draga Cirstea, dl Clondireanu zice ca nu e bine sa mananci fructe dupa ce mananci felul 1, 2…etc. Dar la cum ai povestit tu despre piersicutele Ginutei cum nici Creanga n-ar fi reusit, cred ca putem face o exceptie. 🙂

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s