Bunica

Standard
Bunica

Bunica mea de la Bucuresti a fost cea mai frumoasa bunica din lume. Si cea mai buna. Si cea mai bunica din lumea asta.

Bunica mea de la Bucuresti a muncit cu acul toata viata ei. Inainte de comunisti facea rochii de bal pentru cocoanele Bucurestiului, cu nasturi de diamant si fire pretioase. Cand m-am nascut eu, ea lucra la Apaca, dar a iesit la pensie inainte sa implineasca varsta, ca mama n-avea cu cine sa ma lase asa, bebelusa, pe vremea aia concediul dupa nastere era de 3 luni….si i-a fost mila de mine sa ma lase la cresa. Asa ca muncea acasa, pentru clientele ei, si avea grija si de mine, apoi de frate-meu, pana a intrat in clasa I.

Bunica mea de la Bucuresti facea niste haine magice….cele mai frumoase rochite, pe care, bineinteles, nebuna de mine nu le-a purtat niciodata. I-a facut maica-mii rochia de ireasa, superba, din matase chinezeasca ivire. Pe-a mea n-a mai apucat sa o faca….Mi-a facut in schimb papuci de balet, ca vroiam, cica, pe la 4 ani, sa ma fac balerina. De mine nu s-a prins arta asta a ei, ca eram prea zdrumicata sa am rabdare cu acul…. Mi-a ramas masina ei de cusut. Un Singer muncit, perfect functional. Frumos.

Bunica mea de la Bucuresti facea cea mai buna mancare din lume. Cozonacul perfect, pasca perfecta, friptura perfecta, ouala perfecte, ceaiul perfect, tortul cu crema de unt si cacao perfect…Pana si painea prajita avea alt gust la ea…gustul perfect…Gatea in fiecare zi, sa avem mancare proaspata….nu stiu cum naiba avea timp sa faca si coltunasi, cand i se scula nebunei ( adica mie!), si ciorba, si snitele, si pilaf, si gogosi, sa si lucreze pentru clientele ei si sa mai iasa si cu noi in parc….Gustul ala….offff…mie de ce nu-mi iese asa mancarea?!….

Bunica mea de la Bucuresti avea cea mai are rabdare din lume….cred ca mi-a suportat toaaaate fitele din lume, m-a ascultat si m-a inteles, cum a putut ea, de un milion de ori. L-a primit in casa ei pe-al meu si i-a facut ciorbita de perisoare cu bors, si cele mai bune snitele din lume, si chiftelute, si sarmale mici cat un deget. A fost prima care l-a iubit pe el, inafara de mine, normal, si pe noi impreuna.

Bunica mea de la Bucuresti a murit in anul in care m-am maritat eu. N-a mai avut putere sa ma astepte sa vin acasa. Dar i-a lasa vorba mamei sa facem nunta, ca ea nu se supara. Si am facut-o.

Pe bunica mea de la Bucuresti o chema Maria. Ca pe fiica-mea, pe care ea n-a apucat s-o vada… dar ar fi iubit-o. Cum m-a iubit pe mine…

Anunțuri

Un răspuns »

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s