Cand o sa fiu mare, vreau sa ma fac balerina!

Aseara, mama de mine a avut niste emotii….de-alea cu lacrimi inghitite printer zambete cu gura pana la urechi, cu pielea gainii si cu parul sculat pe ceafa ca la mate.

Fiica-mea, diva familiei adica, Maria, a avut spectacol. Anul II de balet, la clasa Profesor coregraf Anca Iuga. Mi-a placut, evident, de n-am mai putut! Mi s-a umflat inima in mine de mandra cand am vazut-o pe don’soara pe scena, in primul rand, toata in tul si cu coc aranjat.

Lasand-o pe fii-mea la o parte, pentru ca stim cu totii ca e o minunata si o faina, spectacolul a fost foarte tare, frate! Ca si anul trecut dealtfel. Copiii au muncit mult, costumele au fost foaaaaaarte frumoase, potrivite varstei medii a fiecarei grupe, dansurile, de asemenea, potrivite gradului de maiestrie. O ora si jumatate de magie cu zane, micute si un pic mai mari. Coregrafiile, de la clasice la contemporane, ne-au aratat noua, invitatilor, cat de minutate si talentate si fromoase si ce mai vreti voi sunt copilele noastre. Si cat de mult au muncit si cat de tare le iubeste doamna lor, Anca Iuga, care, din cauza de atata dragoste de copii si de dans, sunt sigura, a reusit (din nou!) feeria asta.

Sala, ca la fiecare spectacol de balet al Centrului Cultural Reduta, mega-plina. Energie faina. Dar…Se putea sa nu fie si un „dar”? Pai se putea, daca ma intrebati pe mine, dar a fost din cauza de lipsa de buna crestere. 100% din partea parintilor, zic eu.

Pai cum, mai nene, daca iti zice profa ca n-ai voie in sala de spectacol imbracata in costum inainte de spectacol, tu, mama, sa iei imediat copila de mana si sa o urci pe scana, sa ii faci poza? Nu poti sa astepti pana se termina spectacolul? Daca esti rugat sa nu tii locurile libere ocupate pe timpul spectacolului, tu te incapatanezi sa nu lasi pe nimeni sa se aseze, ca poate vine matusa lu’ unchiu’ lu vecina si sa aiba unde sa stea?

Ia imaginati-va cum ar fi fost ca, in timpul spectacolului, cand avea pauza de dansat, Maya Plisetskaya sa coboare de pe scena si sa stea in picioare, in fata salii, sprijinita cu coatele de aceeasi scena. Si, pe langa ea, ceilalti balerini care nu mai aveau de dansat in spectacolulu respectiv. Iar in timp ce stau si se uita la colegii lor care danseaza, sa mai si vorbeasca intre ei, asa, ca sa nu se plictiseasca….

Dragii mei parinti de copii participanti la orice manifestare care implica si alti copii, aflati de la mine ca, daca odorul vostru a terminat de spus poezia, de dansat dansul, de cantat cantecelul, nu inseamna ca s-a terminat spectacolul! Mai sunt si alte cantece de cantat, si alte poezii de spus, si alte dansuri de dansat. Si mai sunt si alti parinti care vor sa-si vada copilul pe scena, asa cum l-ati vazut si voi pe-al vostru. Si nu e adevarat ca de pe scena nu vezi nimic, ca iti bate reflectorul in ochi, cum au auzit eu o mamica explicand treaba asta unei pustoaice. Cand esti pe scena esti maxim deranjat de foiala din fata ta! Si e pacat sa iti pierzi concentrarea si sa strici munca de un an doar pentru ca niste parinti lipsiti de buna crestere nu au considerat ca merita efortul sa-si tina copiii pe scaune in timp ce tu dansezi, canti, spui poezia….Nu cred ca va permiteati aroganta asta daca plateati biletul de intrare sau daca spectacolul era unul de oameni mari, nu? Noroc ca doamna noastra de balet e prea doamna…eu, daca eram in locul dansei, opream spectacolul si va ziceam vreo doua….Respectul pentru munca altuia se invata de mic, si se pare ca unii dintre noi au lipsit de la lectia asta…Pacat!

Cu toate astea, seara de ieri a fost una minunata!  Si pentru asta le multumesc maestrei Anca Iuga si Stefaniei Moasa, corepetitoarea balerinelor noastre. Fara ele, nimic din ce s-a intamplat aseara nu ar fi fost posibil! Si nici nu cred ca mi-as fi dorit ca atunci cand o sa fiu mare sa ma fac balerina…Respect!