Suflu sistolic. Asta ne-a zis doctorita de familie cand a consultat-o pe Maria prima data in viata ei. A Mariei, afcors. Boooooon. Ne-am dus cu ea la cel mai tare pediatru din Brasov (parerea mea), Ion Oprea e numele dansului, un om atat de deschis in cap si in suflet, ca are respectul meu etern. A ascultat-o la inimioara: „cine are suflu dintre voi doi?” Eu eram vinovata. „Bun. Ne vedem peste 6 luni, sau peste 6 ani, sau peste 60 de ani. Copilul vostru e perfect, tratati-l exact ca pe un copil normal. Suflu de-asta are multa lume pe lumea asta, si traim bine-mersi pana la 100 de ani cu el.”
Normal ca medicul de familie ne-a dat, la 6 luni, trimitere pentru eco cardiaca, pe care am facut-o, si din nou medicul ne-a zis ca e totul in regula si sa ne vedem de treaba.
Intre timp, adica de pe la vreo 2 ani ai Mariei, suflul asta nu s-a mai auzit. Deci bine.
Acuma, pentru ca am avut nevoie sa facem ceva investigatii pentru copila, doctorita de familie, o tipa care e ticaita de meticuloasa ce e, ne-a dat si o trimitere pentru invertigatii cardiace, ca sa ne mai linistim odata ca e bine diva. Sa ne intelegem: copila face balet de 2 ori pe saptamana, cu efort considerabil, doarme bine, mananca bine, se joaca fara probleme, are o culoare normala, E normala.
Deci. Ma iau cu sot si ne ducem, dupa ce ne programam, la consultatie la spitalul de copii. Si intram. In cabinet, „doamna” doctor. Care „doama”, nici tu buna ziua, nici du-te dracului, ne ia asa, cam la 11 metri: de ce-ati venit? Pai ca sa vedeti, si ii povestesc ce si cum. Ea se uita la mine. Oi fi aratat ciudat, eu stiu? ca eram venita direct de la munca….Se uita la sot. El e mai negrut asa, de felul lui. Si el tot de la munca….Si zice, din coltul gurii: si v-ati gandit asa….dupa 7 ani, sa veniti cu ea?
Ma uit la al meu. Il vad ca ii creste pulsul. Zic: pai…da. Si ea, uitandu-se chioras la mine: pai si pana acuma ce-ati pazit? ce investigatii ati facut? Ii zic de doctorul Oprea, o vad ca se inmoaie un pic, ii zic si de consultul de la 6 luni. Cand aude de asta, se enerveaza iar si incepe: la cine ati fost? ca sigur nu la mine…. Ii explic, cat pot eu de calma, ca treaba s-a intamplat acum 6 ani si mi-e cam greu sa-mi amintesc cum o chema pe doctorita. Al meu e din ce in ce mai nervos. Eu, la fel. A mai zis ceva, tot asa, in scarba, si s-a bagat al meu. Cand a vazut cocoana ca si negrutul meu vorbeste, si zice, nu se incurca, a spus doar: haideti, va rog….dezbracati copilul de bluza. Si atat.
I-a facut electrocardiograma, apoi i-a spus sa se imbrace, ei, si noua, sa venim cu ea. Am traversat in fuga juma de spital, pana la un alt cabinet, i-a facut ecografie cardiaca si in timpul asta, adica 20 de minute, cu tot cu scris, n-a scos o vorba. Dupa ce a terminat, ne-a zis doar atat: copilul e bine, n-are nimic la inima, ramane sub observatie cu suflu sistolic functional. Ne-a dat hartiile, noi am zis ” Buna ziua” si-am plecat.
„Doamna” doctor asta se numeste Giuglea. Iuliana Giuglea. Nu contest ca e un medic bun, sa ne intelegem. Zic doar la partea umana are grave lipsuri. Nu stiu daca astepta sa ii bag ceva in buzunar sau asta e doar felul ei de a interactiona cu alti oameni, parinti de copii in marea lor majoritate bolnaviori….Oricare din variantele astea ar fi valabile, „doamna” doctor Giuglea, locul dumneavoastra nu prea e in cabinetul de pediatrie. Sau in orice cabinet medicat din lumea asta. Parerea mea.
Uaiiiiisssss, ce m-am enervat, iara!
Praful meu de zane 