Arhivele lunare: Aprilie 2015

Emotii

Standard
Emotii

E o perioada emotionala in viata mea…o fi de la primavara, o fi de la suflet….nu stiu.

Treaba e asa. Io cred ca daca as merge la concert la domnul de mai jos, as plange nonstop…. De emotie, ca doar nu de suparare, ce ziceti? Asa pot eu cu emotiile, oridecare ar fi ele, cu plans in batista. Fara vorbe.

Nu stiu ce zice maestrul, ca io cu germana….nu si nu, daaaaaaar…..

Cum, mai nene, sa nu ti se ridice parul pe ceafa ca la matze, cand auzi asa ceva? Cum sa nu dai apa la soareci cand se ridica in picioare un parc intreg de oameni ca sa aplaude maiestria? Si nu se mai opresc? Cum sa nu te emotionezi pana in varful degetelor cand vezi …asta?

PS: Asta e pentru tine, Bibi draga. Si pentru tine, Lia aceluiasi domn, numit mai acolea. Ce va invidiez ca aveti bilete……

Anunțuri

Somnul ratiunii naste…..ce naste?

Standard
Somnul ratiunii naste…..ce naste?

Dragii babei, va anunt pe aceasta cale ca s-a terminat, in tarisoara asta, cu coruptia, cu politica de rahat, cu hotia si cu prostia!

De la ce m-am luat, va veti intreba. Saptamana trecuta, parca joi, a murit o duamna. Zavoranu. A batrana, nu a tanara… S-o ierte Bunutul, zic. Ca ea cred ca au mai plecat si alti oameni, tot in ziua aia. Pe ei nu-i chema, insa, Zavoranu…..

Bai nenica, ati vazut ca 2-3 zile tuate, dar tuaaaaaaaate stirile de seara au inceput cu treba asta? Si toti capatosii si marutii si simonele gherghe din lume au batut tare saua pe tema asta de atunci? Fratioare, in ce lume am ajuns sa traim? Cine mama nevoii a fost Marioara asta, de era asa un interes megasupernational sa stie lumea ca a dat coltul? Sa facem filmul mortii Marioarei! sa aflam care au fost ultimele cuvinte ale Marioarei! Sa stie lumea nimic despre Marioara!

Pe urma, cospiratie mondiala, fiica-sa, nebuna, dupa regulile mele, zicea, mititica indurerata subit si in direct la teveu, ca ba in nus’ ce zi e inmormantarea, ba in alta nus’ ce zi…Asa ceva……Si la poarta la cimitir, omor, nene. Ziceai ca se dau tigai gratis la supermarseu, asa era de omor de pensionari. S-a lasat cu salvari chemate, cu maini strivite in poarta, cu spreiuri lacrimogene peste ochi, toate, de dragul lu’ tantica asta, ca sa-i aduca, mare, pensionarii aia toti, un ultim omagiu. Pe bune?

Si televiziunile lu’ peste prajit, tuatetuate ciorchine la cimitir si pe la poarta pe la fii-sa, nebuna. Ca sa ce, mai nene? Sa-mi bagati mie pe nas breichiniusuri ca i-au caftit portarii pe batranii aia? Si ca zavoranca supravietuitoare a realizat ca a murit ma-sa si a lovit-o asa…..jalea….si ce nefericita e ea si cum a mers ea cu cojocelul de sinsila in cap in masinuta, ca sa nu o recunoasca presa?

Soul continua, nu disperati! Ca cica mamaica de-a dat coltul era cam nesimtit de bogata, si acu’ hiena de fii-sa+ alealalte hiene care au trait pe spatele babei o viata incep lupta pe cascaval….sa vezi circ, mamica, acuma!

Uite d-aia ma uit eu, impreuna cu soacra din dotarea proprie, la „Verdict: crima!” si cu propriile odrasle la „Despicable me. 2″.

Vorba unui nene, dintr-un film:” Fir-ati ai dracu’ cu melcii vostri!”

Sot

Standard
Sot

Sot, adica sotul meu propriu si personal, e special. Ca mine, pai nu?

Sot e oltean, ca si mine. Dar zici ca-i ardelean. Pana zice doua vorbe….trebuie sa stea el si sa cugete, sa aleaga cuvintele cele mai potrivite, sa analizeze efectele posibile ale enuntului…ce sa mai, imbatranim incet, dar sigur.

Are tabieturi de ardelean. De dimineata nu e asa…usor, de exemplu. Facem cafeluta in ceasca de un deget, la care fumam minim 3 tigari, linistit, ca nu ne grabim, nu? Mai citim un ziar, mai facem un joc pe calculator…viata e frumos!

Sot e calm. Atat de caaaaaalm, ca ma enerveaza cate-odata de-mi vine sa musc din el! Dar si cand se enerveaza…sa te fereasca Bunutul sa te gasesti pe traseul lui! A facut judo muuuulti ani cand era …..mic, deci are o statura, ca sa nu zic postura, impresionanta. Il ajuta si culoarea pielii, ciocolatie, asa+ perisorul lui, pana corbului. Cine nu-l cunoaste, zice ca e fioros…. Dar nop, e cel mai dragut si mai bland si mai cald om de pe lumea asta.

Sot rade, chiar mult, daca ma intrebi pe mine. Si cand rade, rade tot, asa, cu fata, cu ochii, cu tot corpul… E mucalit, ii stiu de glume baietii de la birou. Ii plac copii si copii il plac pe el. De-aia a facut doi (din ce stiu eu…) frumosi si destepti, cum a vrut el, adica fata prima si baiat al doilea. Trag eu concluzia ca cineva acolo sus il iubeste! )))

Sot e bine gatitor de chestii faine. Face cea mai shmechera, da, cu shm, salata de cartofi ever! Si cea mai buna fripturica. Si cel mai bun pure de cartofi. Si cea mai faina slaanina afumata si cel mai fain muschiulet afumat. Ever! Si clatiteeeeeeee….cum le intoarce el, cu dublu tulup+triplu linbergher nu le intoarce nimeni! + Salata de vrei tu, doar el stie proportiile exact de delicioase de ulei, sare, lamaie si ce minuni mai pune prin ea.

Sot e calit in focurile febrei copilesti ca nimeni altul. P a facut toate episoadele de peste 39 cu 9 doar cu el. Deci e strong, daca aveti copii mici si aveti nevoie de bona….bon, garantez ca e de cursa lunga.

Sot lucreaza pe o plantatie speciala. Cu oameni speciali. Destepti in cap. Ca el, nu? Nu multi oameni pe lumea asta ar putea sa faca ce face el… El poate, si ii mai si place, pe deasupra. Norocul lui. Si al meu. Deci me proud!

Sot implineste azi…..25 de anisori. La multi ani, beib! Luv you, cu falcutele tale de urs pufos cu tot!

PS: Andra draga, SOT e un nume de cod…asa…E de bine! 😉

Aleluia pentru oamenii deschisi in cap!

Standard

Mi-a placut taretare de preotul asta!

Pentru cine nu intelege engleza, a facut versuri special pentru tinerii care se casatoreau. Pe care le-a pus pe muzica asta superba. Si le-a cantat. El insusi, da….. Si da din nou, la sfarsit, lumea s-a ridicat in picioare, a aplaudat si a fluierat ca la concert. In biserica! Uaaaaaaaaisssss…….

Bunica

Standard
Bunica

Bunica mea de la Bucuresti a fost cea mai frumoasa bunica din lume. Si cea mai buna. Si cea mai bunica din lumea asta.

Bunica mea de la Bucuresti a muncit cu acul toata viata ei. Inainte de comunisti facea rochii de bal pentru cocoanele Bucurestiului, cu nasturi de diamant si fire pretioase. Cand m-am nascut eu, ea lucra la Apaca, dar a iesit la pensie inainte sa implineasca varsta, ca mama n-avea cu cine sa ma lase asa, bebelusa, pe vremea aia concediul dupa nastere era de 3 luni….si i-a fost mila de mine sa ma lase la cresa. Asa ca muncea acasa, pentru clientele ei, si avea grija si de mine, apoi de frate-meu, pana a intrat in clasa I.

Bunica mea de la Bucuresti facea niste haine magice….cele mai frumoase rochite, pe care, bineinteles, nebuna de mine nu le-a purtat niciodata. I-a facut maica-mii rochia de ireasa, superba, din matase chinezeasca ivire. Pe-a mea n-a mai apucat sa o faca….Mi-a facut in schimb papuci de balet, ca vroiam, cica, pe la 4 ani, sa ma fac balerina. De mine nu s-a prins arta asta a ei, ca eram prea zdrumicata sa am rabdare cu acul…. Mi-a ramas masina ei de cusut. Un Singer muncit, perfect functional. Frumos.

Bunica mea de la Bucuresti facea cea mai buna mancare din lume. Cozonacul perfect, pasca perfecta, friptura perfecta, ouala perfecte, ceaiul perfect, tortul cu crema de unt si cacao perfect…Pana si painea prajita avea alt gust la ea…gustul perfect…Gatea in fiecare zi, sa avem mancare proaspata….nu stiu cum naiba avea timp sa faca si coltunasi, cand i se scula nebunei ( adica mie!), si ciorba, si snitele, si pilaf, si gogosi, sa si lucreze pentru clientele ei si sa mai iasa si cu noi in parc….Gustul ala….offff…mie de ce nu-mi iese asa mancarea?!….

Bunica mea de la Bucuresti avea cea mai are rabdare din lume….cred ca mi-a suportat toaaaate fitele din lume, m-a ascultat si m-a inteles, cum a putut ea, de un milion de ori. L-a primit in casa ei pe-al meu si i-a facut ciorbita de perisoare cu bors, si cele mai bune snitele din lume, si chiftelute, si sarmale mici cat un deget. A fost prima care l-a iubit pe el, inafara de mine, normal, si pe noi impreuna.

Bunica mea de la Bucuresti a murit in anul in care m-am maritat eu. N-a mai avut putere sa ma astepte sa vin acasa. Dar i-a lasa vorba mamei sa facem nunta, ca ea nu se supara. Si am facut-o.

Pe bunica mea de la Bucuresti o chema Maria. Ca pe fiica-mea, pe care ea n-a apucat s-o vada… dar ar fi iubit-o. Cum m-a iubit pe mine…

O cocoana!

Standard
O cocoana!

Suflu sistolic. Asta ne-a zis doctorita de familie cand a consultat-o pe Maria prima data in viata ei. A Mariei, afcors. Boooooon. Ne-am dus cu ea la cel mai tare pediatru din Brasov (parerea mea),  Ion Oprea e numele dansului, un om atat de deschis in cap si in suflet, ca are respectul meu etern. A ascultat-o la inimioara: „cine are suflu dintre voi doi?” Eu eram vinovata. „Bun. Ne vedem peste 6 luni, sau peste 6 ani, sau peste 60 de ani. Copilul vostru e perfect, tratati-l exact ca pe un copil normal. Suflu de-asta are multa lume pe lumea asta, si traim bine-mersi pana la 100 de ani cu el.”

Normal ca medicul de familie ne-a dat, la 6 luni, trimitere pentru eco cardiaca, pe care am facut-o, si din nou medicul ne-a zis ca e totul in regula si sa ne vedem de treaba.

Intre timp, adica de pe la vreo 2 ani ai Mariei, suflul asta nu s-a mai auzit. Deci bine.

Acuma, pentru ca am avut nevoie sa facem ceva investigatii pentru copila, doctorita de familie, o tipa care e ticaita de meticuloasa ce e, ne-a dat si o trimitere pentru invertigatii cardiace, ca sa ne mai linistim odata ca e bine diva. Sa ne intelegem: copila face balet de 2 ori pe saptamana, cu efort considerabil, doarme bine, mananca bine, se joaca fara probleme, are o culoare normala, E normala.

Deci. Ma iau cu sot si ne ducem, dupa ce ne programam, la consultatie la spitalul de copii. Si intram. In cabinet, „doamna” doctor. Care „doama”, nici tu buna ziua, nici du-te dracului, ne ia asa, cam la 11 metri: de ce-ati venit? Pai ca sa vedeti, si ii povestesc ce si cum. Ea se uita la mine. Oi fi aratat ciudat, eu stiu? ca eram venita direct de la munca….Se uita la sot. El e mai negrut asa, de felul lui. Si el tot de la munca….Si zice, din coltul gurii: si v-ati gandit asa….dupa 7 ani, sa veniti cu ea?

Ma uit la al meu. Il vad ca ii creste pulsul. Zic: pai…da. Si ea, uitandu-se chioras la mine: pai si pana acuma ce-ati pazit? ce investigatii ati facut? Ii zic de doctorul Oprea, o vad ca se inmoaie un pic, ii zic si de consultul de la 6 luni. Cand aude de asta, se enerveaza iar si incepe: la cine ati fost? ca sigur nu la mine…. Ii explic, cat pot eu de calma, ca treaba s-a intamplat acum 6 ani si mi-e cam greu sa-mi amintesc cum o chema pe doctorita. Al meu e din ce in ce mai nervos. Eu, la fel. A mai zis ceva, tot asa, in scarba, si s-a bagat al meu. Cand a vazut cocoana ca si negrutul meu vorbeste, si zice, nu se incurca, a spus doar: haideti, va rog….dezbracati copilul de bluza. Si atat.

I-a facut electrocardiograma, apoi i-a spus sa se imbrace, ei, si noua, sa venim cu ea. Am traversat in fuga juma de spital, pana la un alt cabinet, i-a facut ecografie cardiaca si in timpul asta, adica 20 de minute, cu tot cu scris, n-a scos o vorba. Dupa ce a terminat, ne-a zis doar atat: copilul e bine, n-are nimic la inima, ramane sub observatie cu suflu sistolic functional. Ne-a dat hartiile, noi am zis ” Buna ziua” si-am plecat.

„Doamna” doctor asta se numeste Giuglea. Iuliana Giuglea. Nu contest ca e un medic bun, sa ne intelegem. Zic doar la partea umana are grave lipsuri. Nu stiu daca astepta sa ii bag ceva in buzunar sau asta e doar felul ei de a interactiona cu alti oameni, parinti de copii in marea lor majoritate bolnaviori….Oricare din variantele astea ar fi valabile, „doamna” doctor Giuglea, locul dumneavoastra nu prea e in cabinetul de pediatrie. Sau in orice cabinet medicat din lumea asta. Parerea mea.

Uaiiiiisssss, ce m-am enervat, iara!