Sa mancam, zic….

Am gatit azi. Pe langa sarmalutele in foi de varza acra absolut delicioase facute de soacra din dotare, am facut asa: supa de pui cu taitei, ciulama de ciuperci, ciuperci umplute si, cireasa de pe tortul copiilor, carnaciori in pajama.

Deci. Am pus, de fapt sot a pus, la fiert un piept de pui fara piele, cu un morcov baban, o bucatoaie de telina si o ceapa. Am luat spuma, ma rog, tot el a luat-o, pana am venit eu de la serviciu. Aveam in camara 8 ciuperci champignon uriesesti. Tot sot e vinovat si pentru ele…. Cand treaba era fiarta, am dat pe razatoare un morcov si am taiat marunt doua cepe mici, le-am tras la tigaie. Am taiat marunt piciorusele ciupercilor, evident, tot uriesesti si ele, si 2 dintre palarii si le-am aruncat peste ceapa cu morcov din tigaie. Dupa ce s-a evaporate apa, am bagat un polonic din zeama de la pieptul de pui si am lasat sa fiarba la foc mic, pana s-a redus. Am repetat de vreo 3 ori, pana ciupercile au fost gatite. Am scos pieptul de pui din supa si l-am dezosat, iar bucatile le-am taiat cuburi. Intr-un castron am amestecat o cutie mica de smantana de gatit cu un pic de lapte si o jumatate de lingura de faina. Daca aveam amidon, era mai bine. N-am avut. Toata treaba am rasturna-o peste ciuperci si am pus si bucatile de piept. La foc mic de tot am lasat sa fiarba, sa se imprieteneasca gusturile si sa se ingroase putin sosul. Am potrivit de sare si piper si gata ciulamaua.

Am strecurat zeama de la pui intr-o oala mai mica si am pus pe foc. Cand a inceput sa fiarba, am potrivit de sare si am aruncat inauntru 2 maini de taitei cu ou. Am dat focul mic si am lasat sa fiarba inca vreo 4-5 minute. Am taiat morcovul cu care a fiert puiul si l-am pus si pe el in supa. Gata si asta.

Palariile de ciuperci, alea 6 care mi-au ramas, le-am umplut cu ceva carnita afumata si cascaval, un pic de unt, le-am sarat si piperat si le-am dat la cuptor. Gata in 20 de minute. Aproximativ.

Cu carnaciorii a fost mai complicat. Am framantat un pic de aluat de paine. Sau de pizza, cum vreti. Dupa ce a crescut, am taiat carnaciorii in jumatati si I-am imbracat in fasii de aluat, pe care le-am infasurat in jurul lor. Le-am dat fata cu un pic de albus de ou si i-am dat la cuptor pana aluatul a fost copt. Delish!

Au mancat ai mei cu 3 guri…. Ceea ce va doresc si dumneavoastra!

Asigurarea de sanatate a lu’ peste prajit!

Azi am vrut sa fac o programare, avand trimitere de la medicul de familie, pentru copila mea de 7 ani. Care copila e asigurata by default, ca e copila. Plus ca ma-sa si tac-su platesc din top minunat CAS, care, iata, ne ajuta fix la nimic.

Si ma apuc. Sun la clinica privata supermegasmechera Regina Maria: noooo, costa 120 de lei, daca vreti va fac programare.In aprilie candva.

Sun la clinica privata supermegashmechera MedLife: e compensata, avem lista de asteptare cu pacienti de acum cateva luni, daca vreti gratuit, va trec pe lista si va sun cand ajungem la dumneavoastra, daca vreti acum, negratuit, 150 de lei.

Sun la alte clinici private, nu atat de megashmechere, la unele nu se face analiza, la altele se face, dar nu la copii asa de mici (ha????), deci bine.

Sun la spitalul de copii: analiza asta nu e compensata, costa 30 de lei, daca vreti, veniti maine si vedem. Foarte draguta tanti aia de-acolo, mi-a explicat unde e cabinetul, tot, treaba-lucru. O sa mergem maine acolo, ca alta solutie nu avem, deci.

Dar sa mor eu daca inteleg: copilul meu, sau, ma rog, un om, are nevoie de o analiza sau alta acuma, nu peste 3 luni, la naiba! Poate pana peste 3 luni nu mai are nimic, sau are ceva mai rau si n-a stiut sa se trateze. Sau nu? Daca am trimitere de la un medic, fie el de familie sau specialist, inseamna ca e cam urgent, asa, nu? Cum ai tu pretentia sa sun eu sa ma programez peste 3 luni cu o trimitere care e valabila doar 1 luna? De ce trebuie sa dau un ochi din cap pe o analiza uzuala, care nu e nici dozaj hormonal, nici genetica, nici chirurgie pe creier, Doamne-fereste?! Ca doar platesc CAS de ma usuc! A, si am trimitere de la medic, care cica, imi da, daca nu gratuitate, macar compensare….

Cum facem?

Dupa zapada vine gunoiul…

Ieri a fost primavara. Si daca tot a fost, am zis sa profit, ca nu stiu cat tine, poate vine glaciatiunea peste doua zile, si am iesit cu kinderii in parc. Ala de copii, de cartier, nu ala de plimbat, din buricul targului, sa ne intelegem.

Parcul ala unde au vrut ei sa mergem e destul de mare ca intindere, asa. Are un teren de fotbal, unul cu vreo doua cosuri de baschet si chestii de joaca pentru copii, gen leagane, tobogan si groapa de nisip.  Are doua intrari, si la fiecare dintre ele sunt cosuri de gunoi.  Vis-a-vis, adica pe partea ailalata a drumului de una dintre intrari, doua tomberoane de-alea maaari, de vine masina de gunoi sa le goleasca zilnic. Nu comentez aici apropierea ghenei de un loc de joaca pentru copii, ca ma enervez si injur cu vorbe urate!

Deci, intram in parc, dupa ce tot durumul am ocolit rahati de caine, insirati, gratios, pe suprafata calcabila cu pantoful. Si in parc, nenica, ziceai ca a venit apocalipsa. Langa cosul de gunoi erau asa: niste jumatati de grepruit+portocala= love, bucati dintr-un disc de vinil, servetele mototolite, ceva coji de ceva legume, cutii goale de bere, niste coji de oua. Booooon! Trag eu concluzia, aici, ca un…..om….n-a vazut, mai frate, ditamai tomberoanele de gunoi de la 5 metri mai in fata si si-a aruncat punga lui de gunoi menajer in cosul din parc. Pe care cred ca nu l-a nimerit si asa, tot ce era in pungoaca a ajuns pe jos. Si normaaaaal ca nu s-a obosit sa stranga, cum, sa se murdareasca el de propriul gunoi? Laaaasa, ca vin niste proaste cu niste copii la joaca si poate strang ele, ca doar n-or lasa odraslele sa se joace in jeg, nu?

Bun! Ma asez pe banca. Care banca, saraca, era plina de noroi. Ca doar toata iarna tinerii care au venit sa bea si sa fumeze in parcul pentru copii de pana la 14 ani,  (scrie pe placuta de pe tobogan) n-au putut sa stea cu fundul pe ea, ca era uda, mititica. Si au stat cu picioarele unde tre’ sa stea fundul si cu fundul pe spatar. N-au mai curatat dupa ce au terminat de….socializat. Ca era iarna oricum, si mamicile nebune cu copii jucabili nu veneau pe frig. Si, oricum, era iarna, si poate ningea si se curata banca singura. OK, deci. Ma asez. Pe un colt. La picioarele mele, covor de mucuri de tigara si coji de seminte. In spate, pe petecul de iarba dintre banca si gard, covor de ambalaje goale de chipsuri, biscuiti, cutii de bere, servetele, pungi de covrigi goale.

Am stat asa, ca proasta, si m-am gandit (asta e avantajul cand ai copii mai mari, poti sa iesi cu ei in parc sa stai, si ei sa se joace in treaba lor!). Cum puii mei n-au ajuns si in parcul unde se joaca si copiii mei cohortele alea de neni si tanti super-galagiosi, dezghetati acum, in prag de primavara, ca toata iarna nu i-am vazut, care merg unul in spatele altuia pe bulevardele principale din urbe, si fac, cica, curatenie? E drept, parcul meu e intre blocuri, nu-l vedem decat noi, n-avem bulevard la intrare…Si parca nici vreo alegere de primar nu mai e anul asta, sa vina domnul sa zambeasca frumos la camera si sa povesteasca, dom’ne, ce a obosit el adunand gunoaiele din parcul meu, ca eu sa-l aleg pe el, extraordinarul, dintre ailalti extraordinari.

Fain asa…..A venit primavara! Feriti-va de rahatii de caine si de gonoaiele aruncate in strada de nesimtiti!

Nu dati banii pe prostii, faceti cipsuri la copii!

 

Azi am facut cipsuri. Din lipii libaneze, cum din ce? Modul de operare: am luat o lipie si am desfacut-o in doua. Intr-un castronel am amestecat ulei de masline (merge foarte bine si cu floarea soarelui, daca nu aveti de masline) cu sare, paprika afumata si cimbru uscat. Am uns cele doa jumatati de lipie cu amestecul din castron si am taiat in triunghiuri de marime potrivita. Am pus triunghiurile in tava, cat de cat rasfirate, si am dat la cuptorul preincalzit. Nu e nevoie sa ungeti tava si puteti folosi de oricare aveti, antiaderenta sau normala.

Cea mai complicate treaba la reteta asta e sa stai cu ochii pe ele, bucatile de lipie, cat stau la cuptor, pentru ca se fac super-repede. Cam 5-7 minute, daca aveti cuptorul incalzit bine. Cand sunt rumenite si crocante, se scot repejor intr-un castron. Se repeat actiunea. Puteti folosi orice combinatie pentru uleiul cu care ungeti lipi ile.Eu am de gand sa incerc cu usturoi, apoi cu paprika iute, busuioc…si ma mai gandesc eu.

Puteti sa potriviti orice sos vreti la ele. Iaurt cu usturoi, kechup, smantana, sos de branza, orice va place, merge.

No, sa aveti pofta buna. A, si sunt perfecte la o bere si un film bun!

Vine, vine….IARNA!

Stim cu totii ca este ziua Domnului 20 MARTIE, da? Si mai stim, tot cu totii, ca, in teorie, vine, vine primavara, da? Ei bine, NU!

La mine la BV a venit iarna, nenica! Cu zapada si viscol si frig. Oficial, NU MAI POOOOOOT cu iarna asta! Nu mai pot cu hainele groase, cu cizme imblanite, cu caciula si fular si manusi. Nu mai pot cu copii nescosi afara, ca viscoleste si, na…si sunt energizati de zici ca au ingurgitat ceva redbull. Nu mai pot cu frigul ala de nu-mi trece cu nicio patura din casa. Ma rog, imi trece cu caloriferul meu uman, adica sot, dar el, micutul, e la serviciul lui cand vin eu acasa de la al meu, deci nu se aplica.

Imi place mie iarna, nu zic, dar ce e prea mult strica, zice o vorba din batrani. Si la mine la BV e peste prea mult, deja. Vreau sa vie primavara, Mitzo! Accept blegeala si astenie, si ciufutenie si renastere, doar sa vie odata, ca nu mai pot!

Macar de-ar fi o iarna normala. Dar noooooooooo! Ieri a nins cu fulgi de-aia uriesesti si cu soare. Dar soare, frate, nu asa. Apoi a dat cu viscol. Fara soare. Azi la fel de viscol. Pe jos e o mizerie de-aia inghetata, numa’ buna sa-ti rupi fundu’. De frig, nu mai zic, ca mi-a inghetat capul din statia de troleu pana la munca. De vis, ce sa mai…..

Am gasit, totusi, solutia supravietuirii in aceste conditii meteo deosebite, vitrege de-a dreptul: draga Mos Craciun, ca tot suntem in sezon, te rog sa iei un carnetel si un creion  si sa notezi ce zice doamna asta mai jos. Vreau si eu exact la fel, da? Am fost cumine exact ca ea, da? Numai si numai in aceste conditii iarna mea va fi suportabila si nu o sa-mi tai vena pe lung, cu ajutorul unui fir de par, afcors!

Hai cu primavara odata, frate!

PS: Azi e cu eclipsa, cu alea-alea. Pentru aia de a venit primavara la ei in oras, ce credeati, ca doar nu pentru mine! La mine e cu nimbusi, cumulusi si alte specii de nori isterici si producatori de zapda! Deci tristetea mea e dubla azi: nici primavara, nici eclipsa, frate…..Bine ca n-am dat banii pe ochelari de eclipsa!

Nonmancarea si piersicutele Ginutei

Mie imi place sa mananca. De-aia nu mai am 50 de kile. Dar sunt fitzoasa la mancare de n-ai vazut. Cat am fost mica, am mancat doar cartofi prajiti, ciocolata si paine. Pe urma am mai crescut si am inceput sa cochetez cu supa de pui, obligatoriu cu taitei, pilaful, rosiile din gradina bunica-mii din Vale, sarmale, branza, ardeiul gras, chiftelutele facute de cealalta bunica, orice mancare facuta de cealalta bunica, adica Maia de la Bucuresti. Acuma mananc cam orice, inafara de carne de oaie/miel si carnea din ciorba de burta.

Dar sa revenim. Am concluzionat ieri ca exista pe lumea asta o chestie care se numeste nonmancare. Adica o chestie pe care poti sa o mananci oricand, pe post de orice inafara de mancare, si nu te saturi niciodata.

Ce vrea sa zica poetul, veti intreba. Iata, de exemplu, ciocolata. Iubirea inanimata a vieti mele. Eu pot sa mananca ciocolata oricand, in orice cantitate, dar in special inainte de masa. Mie ciocolata nu mi-a tinut de foame niciodata. Dar niciodata. Din contra, mananc ciocolata si mi se face foame instant. Sau fructele. De orice fel si in orice forma inafara de dulceata, pe care nu pot sa o mananc in cantitati cat de cat mari, ca mi se face rau. Bine, alea care-mi plac, ca visinele, de exemplu, sau stafidele, nu-mi plac. Le tolerez, in anumite conditii, foaaaaarte speciale, dar daca pot fara, prefer fara. Din alea de-mi plac pot sa pap oricand, oricat, e ca si cum nu le-as manca. Mi-e la fel de foame cand vine ora de masa. Cu alte cuvinte, dragilor, aceasta este pentru mine, nonmancare.

Cu piersicutele Ginei e o treaba. Gina e colega mea de birou. Fata faina, un pic agitata, dar noi o iubim oricum! Si Ginuta tine poooost. Buuuun. In fiecare zi de-asta de post, draga de ea aduce la birou pufuleti si un borcan de compot. Mai nimereste de cirese, de visine, dar, de cele mai multe ori, compotul e de piersici. Nu-i orice compot, piersicile trebuie sa aiba samburi, ca cica dau un gust nustiucum la zeama. Si sa fie de-alea mai mici. Asta nu stiu de ce. Baby-piersicute, zice Otilia. Si sa nu aiba puf. De piersica.

Si cum vine ea asa tacticoasa, dupa ce se spala, obligatoriu, pe maini, desface borcanul si incepe: Otilia, vrei piersicute? Cami, piersicute? Ralu, piersicute? Eu nu si nu. Azi asa, maine, asa, pana am cedat nervos si-am zis: Da, Ginutz, vreau piersicute! Bai frate, cum sunt piersicutele astea….ceva de vis. As manca 5 borcane, asa de bune sunt.

Si ieri, dupa ce bag cu Otilula papa de pranz, cartofi aproximativ frantuzesti si chiftelute marinate, vine a mea cu piersicutele ei. Normal ca am bagat si de-alea. Dupa ce, in prealabil, intrase si o portocala urieseasca, asa, de desert. Otilula se uita la mine si se minuna. ” Mai poti, tu?” „Mai pot, tu, ce, asta-i mancare?” ” Cum, tu, da’ ce e?” Si stau eu si cuget, asa….”Nonmancare e, tu!”

Asadar, nonmancarea exista. Ceea ce va doresc si dumneavoastra.

Facebook, acest Dumnezeu pe pamant

Nu pot sa pricep cum poti sa vinzi sau sa cumperi sau sa faci schimb de obiecte de pe net, de la un nene/ o tanti care are cont pe facebook si atat, de exemplu. Voi ati vazut cate grupuri de-astea gen Mami vinde/ Mami cumpara exista pe FB?

Mai frate, cat de mintos sa fii ca sa ai pretentia de la o persoana pe care n-o cunosti si nu e sustinuta de altceva decat de un cont FB sa iti plateasca pentru ce a „cumparat” de la tine? Exista si pagini special facute pentru oameni care vor sa vanda/cumpere dar stiu si ca pot sa ia teapa. Si sa vezi, nenica, acolo: „Stie cineva ceva de icsulica? e serioasa? Ca tocmai i-am pus un colet la posta si nu o mai gasesc de 3 zile, sa vad cum e cu banii?'” „Cutare mi-a trimis altceva decat a pus pe net, lucrurile sunt stricate/patate/rupte. Stie cineva ceva despre cutare? Nu-mi mai raspunde la mesaje!”

Pe bune ca atata ii duce mintea pe unii? Hai, ca faci coment cu un individ de pe net, pe care il stii doar dupa poza, e una, dar ceri relatii despre om dupa ce ii trimiti ce vinzi tu acolo? Deci bine, esti destept in cap. Argumentul suprem la posturi de-astea de tepe e ca, dom’ne, nu banii conteaza, ca vezi, tu, erau doar 20,30, cati or fi fost, de lei. Principiu! El, principiul, este motorul care ii mana in lupta pe tepuiti. O! Dar o!

Dar treaba aia cu doctorii de pe FB o stiti? Exista pagini dedicate, gen „intreaba doctorul”. Adica: mi-a iesit o galma la picior, pac, ii fac poza si o postez pe pagina. Si vine o tantica/un nenic care (cica) e medic si-ti zice ce sa faci sa treaca. Galma. Poftim? Inteleg, sau nu, nu inteleg, dar mi-e cam indiferent, asa, daca e vorba de posesorul galmei. Atata il duce pe el capul, sa ceara tratamet de la un nenica de pe net pentru degetul care se usuca si cade, imediat. Dar refuz sa accept ca exista pe lumea asta MAME care trateaza copii dupa ce le zice un nene pe FB. Ii curge copilului ochiu? I s-a umflat capul? A facut febra 41? Sa scriem repede pe net, sa ne ajute un medic! Frate, in ce lume traim aici?  Locuiesti in Bucegi, intr-o pestera in fundul padurii, si faci pana in oras 3 zile pe jos? Nu, acuma pe bune!Ti-e greu, nene, sa te duci la medicul de familie? Poate ala e chiar medic si, daca nu stie el ce sa-ti faca, ti-o da o trimitere, ceva, la unul care stie…. Sau nu?

Eu nu cred ca sunt din filmul asta! Pe bune daca pricep mecanismul….

Protectia muncii. Si frustratul…

La plantatia minunata  serviciu (mi-a zis sot ca il disper cu plantatia, deci….) avuseram curs de protectia muncii. Am primit in prealabil un mail cu invitatia si cu un fisier atasat, pe care trebuia sa il citim. Si cum primim periodic o treaba de-asta, identica, de fiecare data, n-am mai citit, ca ne zice de fiecare data cum sa trecem strada pe zebra, sa nu alergam dupa autobuz ( cred ca e cu rosu in gat, de-aia) si cum sa mergem cu mainile afara din buzunare iarna. Ca sa nu alunecam pe gheata, cica. Niciunul de la noi din echipa n-a citit, dar am vaga senzatie ca si in alte echipe situatia a fost fix aceeasi.

Si ne ducem la curs. Un nenica slab si inalt, cu un iPhone pe care il freca nervos in mana, ne ia din prima ca el vorbeste de 2 ore si stai, ca sa-si traga nitel sufletul. Si ca lui i s-a dat sala aia de joaca, vezi-Doamne, ca protectia asta a muncii e considerata o joaca, asa….si de-aia. Am inteles ca asta cu sala a fost tema de discuie si la grupele alealalte de training si omul a scos fum pe nas toata ziua. Bine, prietene, nu e vina mea ca ai programat tu 1000 de oameni in 10 minute, da? Si ca n-ai cerut o sala mai mare!

Apoi se apuca sa ne certe. Ca dom’ne, el a trimis fisierul ala sa fie citit, nu asa…ca acuma cum stim noi ce sa facem in caz de ceva, daca nu l-am citit? Si zice: iata un exemplu, ce faceti daca, sa zicem, pic eu aicea lesinat, in fata voastra? Si eu, desteapta in cap cum sunt: sunam la 112! Il simt cum i se ridica sangele la cap: GRESIT! Nu aveti voie sa sunati la 112!

Poftim? Nu avem voie sa sunam unde? La 112? Prietene, esti bine? Si ii da inainte: daca citeati materialul, ati fi stiut. Intai trebuie sa verificam daca in companie e desemnata vreo persoana care sa faca asta, apoi, daca e, sa anuntam acea persoana, doar ea are voie sa sune. Sa mori tu! Si intre timp, lesinatule, mori si nu mai e nevoie sa sunam la 112, nu? Deci ne-am luat de-o grija.

Si da-i si cearta-ne, ca n-am citit materialul, ca pozitia corecta la birou, ca incendiu, ca autobuzul, ca panica. Si ce stam cu ochii in telefon in pauza, ca noi nu intelegem, ca pauza e de odihna, nu de facebook. Normal, ca noi traim pe FB, si de-aia, suntem niste inapti care n-au citit materialul lui (asta cu inaptii n-a zis cu vorbe, dar a lasat sa se inteleaga cu varf si indesat!). 20 de minute in care m-am enervat in-gro-zi-tor a tinut-o tot intr-o mustruluiala! Cred ca daca eram copii, ne si altoia ca il contraziceam!

Si vin nervoasa la buro. Si deschid materialul: PRIMUL AJUTOR IN CAZ DE LESIN:  Daca victimele nu isi revin foarte repede (cica asa e prevazut, victimele lesinului sa-si revina repede!) ele pot fi in pericol foarte mare si trebuie sa sunati la 112! Nu zice nimic de persoane desemnate, de supervizori, de nebunii. Zaaaaaau? Pai nenea, pe care nu stiu cum il cheama, ca nu s-a prezentat, zicea ca nunu, jos manuta de pe 112! Cum facem, prietene?

Ia sa-ti iei mataluta cursul (20 de minute, da?) de protectia muncii si sa ti-l bagi in fund! Arogantule spalat pe creier ce esti! Uais, ce m-am enervat!

Iedul foaaaaaaarte rasfatat

Ieri, la fiu-meu la gradinuta a venit teatrul de papusi. „Iedul cu trei capre” scria pe afis. Si am primit, mare, tema pentru acasa sa povestesca mostenitorul familiei piesa. De teatru, zic.

Si iata discutia noastra, azi-dimineata:

– Era un ied care era foaaaaaaarte rasfatat. Si zicea asa: mami, mami, imbraca-ma, ca sunt mic si nu pot!

– Si l-a imbracat mami a lui?

-Normal ca l-a imbracat, ca doar nu ii trimitea la gradi in pijama…..Si a venit vulpea. Si i-a luat toaaaaate hainele.

-Cui, iedului?

– Daaaaaa!

– Si iedul unde era?

– Pai se ascunsese, cum unde?

– Dar de ce i-a luat vulpea hainele?

– Pai ca sa le vanda si sa faca muuuuulti bani!

– Si mama iedului unde era?

– La piata, sa cumpere spanac pentru ied! Si a venit si ursul. Si a mancat toaaaaaaata mancarea. Si hamburgerii, si a baut si suc.

– I-a dat si iedului?

– Noooooo, ca iedul doar a stat pe scaunel si-a asteptat sa termine ursul de gatit. Si de mancat.

– Mai pui, dar cum s-a numit piesa asta de teatru?

– Iedul cu trei capre.

– Pai cum facem, ca mi-ai zis doar de o capra…? Nu cumva era ” Iedul cu o vulpe, un urs si o capra”?

– Nu, mami, era iedul cu mama, bunica si unchia capra….

– Si ti-a placut?

-Daaaaaaa!

Am ras tare-tare. Pe interior, ca nu puteam sa rad asa, pe exterior si in fata copilului. Care copil a povestit toata treaba foaaaarte serios! Ce pot sa mai spun?…Viata e frumoasa!

 

PS: Azi e ziua prietenei mele Otilia. Cu nume de cod Otilula, pentru cunoscatori. Implineste putin peste 20 de anisori (a se citi 30, da?) si e deprimata…La multi ani, babuta draga! Stii ca te iubesc, da?

Vena si firul de par

Tocmai ce fuse uichendu’! In uichend, oamenii normali se odihnesc. Io, ca un om anormal ce ma aflu, nu. Si asta nu pentru ca nu vreau. Noooooooooo! Neodihna mea se intampla pentru ca se intampla sa am niste vecini……O, dar niste vecini!

Iata cum decurg ostilitatile la mine acasa, in week-end-ul meu (da, stiu cum se scrie corect!). Ma trezesc la 5.30, 6.00, 6.30. Nu, nu vreau, dar se trezesc copii de deasupra (5 si 2 jumate. Ani.). Si daca tot se trezesc, se incalta frumos in papuci de strada si incep cursele. Pentru cine nu stie, eu locuiesc intr-un apartament de 2 camere. Si ei la fel. Spre deosebire de mine, ei n-au covoare pe parchetul propriu. Deci, se incalta copii in papuci de strada si se pun pe alergat. Prin toata casa. Presupun ca fac si curse cu obstacole, ca mai si sar. Apoi trantesc jucarii. Mari, dupa zgomot. Tot pe parchetul fara covoare. Boooon!

Vine ora de masa. Incep sa se adune la bucatarie si incep sa taraie scaunele pe gresie. Fac asta cam pana termina de mancat. Intre timp, se enerveaza tatal de familie: Mai, dar eu nu pot sa am un uichend linistit? X-ulica, treci la masa! Y-cuta, nu baga mana in lapte! Zi si tu, nevasta, cum sa nu ma enervez? Am incercat cu vorba bune….nu vezi?” Si incepe si ea: ” Nu ma intereseaza! X-ulica, fa si drege!” Si tot asa pana termina, Doamne-ajuta, de mancat.

Daca e urat afara, se reiau cursele de papuci de strada pe parchet. Daca e frumos, avem liber de la vecini pan’ pe la 2, ca isi scot odraslele la aer. Si la 2 ( 14, adica) o luam de la capat. Ei alearga+ aspira cineva pe parchetul din toata casa. Si au, nenica, un aspiratooooooor, de cred ca il aude si nenea de la parter. Deci bine. Tot pe la 2, hai, 3, vreu si eu sa pun copiii, ai mei, la somn, si sa stau si linistita o ora. Atat. Cer mult, cred, ca nuuuuuuuu, cum sa stau? In cap imi tropaie o armata de picioare si mi se trantesc pungi cu bile de sticla si urla disperati tati isterici. Care nu mai au rabdare cu copii lor.

Ocazional, vin in vizita matusile copiilor vecini. Doua. Tot la ore de-astea, de imi vine sa imi tai vena pe lung cu firul de par. Si au, nenica, un stil de a se juca, intre ele (daaaaa, stiu ca va ganditi la prostii, dar nu!) sau uatevar, de zici ca le taie cineva si pune sare pe rana! Doamne- fereste si apara, asa ceva……

Si da, am fost la ei sa le zic cu sarumana, vreau si eu sa ma hodin. Juma de ora a fost bine, dup-aia si-au revenit. De aceea, le urez pe aceasta cale vecinilor mei dragi, ca tot se apropie week-end-ul. Casa pe pamant, scupii mei colocatari, va doresc din suflet. In padure, cat mai adanc!

Sot zice ca sunt eu cam isterica. Eu zic ca are el nervii mai odihniti, da’ no….

PS: Am donat sange azi! Me proud!