Arhive pe categorii: kinderii

Vacanta MEA

Standard
Vacanta MEA

De 4 zile copii mei sunt in vacanta. De noi. Si noi de ei. Adica sunt la Oltenia, la bunici. Dada, stiu, sunt o mama rea si inconstienta….am dus copiii la bunici si i-am lasat acolo. SINGURI. FARA NOI! Ei bine, da! sunt o mama inconstienta! Siiiiiii, cireasa de pe coliva….e al treilea an de vacanta de-asta. Si Oooo, dar Ooooo!

Prima data a fost ciudat. Liniste….Linistea aia, cand intrii pe usa si….liniste! Ne-a luat o saptamana sa ne obisnuim. Eu ma trezeam noaptea ca mi se parea ca aud copii ca viseaza/vorbesc/se trezesc… Sot era bulversat de linistea aia…. Vorbeam intre noi fara intreruperi….ciudar tare! A fost greu….dar am razbit! Dupa o saptamana sau asa ceva de stat separat, ne suna cupchii ca mami, cand vii sa ne iei, ca noua ne e dor. Booooon! Ne-am adunat, ne-am dat de 3 ori peste cap, ne-am dus. Cand sa plecam, da-i si plange ca ei nu vor la BV, ca vor la buni, la copii, la joaca…

Al doilea an nu le-a mai mers vrajeala. I-am dus pe la 1 august, ne-am dus intr-o vizita scurta de Sfanta Maria, ne-am luat amandoi majorii, ne-am inpachetat si ne-am dus acasa, pe minori i-am lasat tot acolo, pana in septembrie. Petru a invatat sa mearga pe trotineta cu 2 roti, au iesit singuri in fata blocului, Maria a mers singura la paine, au mers amadoi, singuri, la covrigi…Au crescut un pic.

Acuma, in al treilea an, daca mergem de Sfanta Maria, bine, daca nu, nu. Ei sunt bine-mersi, noi…..in concediu.

Si e bine. Pentru noi si pentru ei. Ceea ce va doresc si voua!

Anunțuri

Cand o sa fiu mare, vreau sa ma fac balerina!

Standard
Cand o sa fiu mare, vreau sa ma fac balerina!

Aseara, mama de mine a avut niste emotii….de-alea cu lacrimi inghitite printer zambete cu gura pana la urechi, cu pielea gainii si cu parul sculat pe ceafa ca la mate.

Fiica-mea, diva familiei adica, Maria, a avut spectacol. Anul II de balet, la clasa Profesor coregraf Anca Iuga. Mi-a placut, evident, de n-am mai putut! Mi s-a umflat inima in mine de mandra cand am vazut-o pe don’soara pe scena, in primul rand, toata in tul si cu coc aranjat.

Lasand-o pe fii-mea la o parte, pentru ca stim cu totii ca e o minunata si o faina, spectacolul a fost foarte tare, frate! Ca si anul trecut dealtfel. Copiii au muncit mult, costumele au fost foaaaaaarte frumoase, potrivite varstei medii a fiecarei grupe, dansurile, de asemenea, potrivite gradului de maiestrie. O ora si jumatate de magie cu zane, micute si un pic mai mari. Coregrafiile, de la clasice la contemporane, ne-au aratat noua, invitatilor, cat de minutate si talentate si fromoase si ce mai vreti voi sunt copilele noastre. Si cat de mult au muncit si cat de tare le iubeste doamna lor, Anca Iuga, care, din cauza de atata dragoste de copii si de dans, sunt sigura, a reusit (din nou!) feeria asta.

Sala, ca la fiecare spectacol de balet al Centrului Cultural Reduta, mega-plina. Energie faina. Dar…Se putea sa nu fie si un „dar”? Pai se putea, daca ma intrebati pe mine, dar a fost din cauza de lipsa de buna crestere. 100% din partea parintilor, zic eu.

Pai cum, mai nene, daca iti zice profa ca n-ai voie in sala de spectacol imbracata in costum inainte de spectacol, tu, mama, sa iei imediat copila de mana si sa o urci pe scana, sa ii faci poza? Nu poti sa astepti pana se termina spectacolul? Daca esti rugat sa nu tii locurile libere ocupate pe timpul spectacolului, tu te incapatanezi sa nu lasi pe nimeni sa se aseze, ca poate vine matusa lu’ unchiu’ lu vecina si sa aiba unde sa stea?

Ia imaginati-va cum ar fi fost ca, in timpul spectacolului, cand avea pauza de dansat, Maya Plisetskaya sa coboare de pe scena si sa stea in picioare, in fata salii, sprijinita cu coatele de aceeasi scena. Si, pe langa ea, ceilalti balerini care nu mai aveau de dansat in spectacolulu respectiv. Iar in timp ce stau si se uita la colegii lor care danseaza, sa mai si vorbeasca intre ei, asa, ca sa nu se plictiseasca….

Dragii mei parinti de copii participanti la orice manifestare care implica si alti copii, aflati de la mine ca, daca odorul vostru a terminat de spus poezia, de dansat dansul, de cantat cantecelul, nu inseamna ca s-a terminat spectacolul! Mai sunt si alte cantece de cantat, si alte poezii de spus, si alte dansuri de dansat. Si mai sunt si alti parinti care vor sa-si vada copilul pe scena, asa cum l-ati vazut si voi pe-al vostru. Si nu e adevarat ca de pe scena nu vezi nimic, ca iti bate reflectorul in ochi, cum au auzit eu o mamica explicand treaba asta unei pustoaice. Cand esti pe scena esti maxim deranjat de foiala din fata ta! Si e pacat sa iti pierzi concentrarea si sa strici munca de un an doar pentru ca niste parinti lipsiti de buna crestere nu au considerat ca merita efortul sa-si tina copiii pe scaune in timp ce tu dansezi, canti, spui poezia….Nu cred ca va permiteati aroganta asta daca plateati biletul de intrare sau daca spectacolul era unul de oameni mari, nu? Noroc ca doamna noastra de balet e prea doamna…eu, daca eram in locul dansei, opream spectacolul si va ziceam vreo doua….Respectul pentru munca altuia se invata de mic, si se pare ca unii dintre noi au lipsit de la lectia asta…Pacat!

Cu toate astea, seara de ieri a fost una minunata!  Si pentru asta le multumesc maestrei Anca Iuga si Stefaniei Moasa, corepetitoarea balerinelor noastre. Fara ele, nimic din ce s-a intamplat aseara nu ar fi fost posibil! Si nici nu cred ca mi-as fi dorit ca atunci cand o sa fiu mare sa ma fac balerina…Respect!

Greu cu inima….

Standard
Greu cu inima….

Vorveam cu diva casei despre transplantul de organe. Daaaaa…..are niste zile de-astea…..a vazut la TV un material despre chestia asta si cred ca a nedumerit-o nitel…….

Deci, vorveam dspre transplant, zic. Si enumeram partile fara de care nu putem trai.

Si ajungem la inima….Buuuuuun, deci nu putem sa facem transplant cu doar o bucata de inima, ca la ficat. Ne trebuie toata inima, da? Fara inima murim.

Si il aud pe-al meu, sirenoiul ( mai nou) din alta galaxie:

– Poi da, ca daca nu avem inima nu putem sa iubim. Si murim!

Ma gandesc ca ceva bun oi fi facut si eu cu copiii astia ai mei. Nu?

PS: VorBeam, nu vorVeam, da? VorVeam e de la P, il folosim atat de des ca o sa ajungem ca indienii, sa vorbim jumate petruleste, jumate romaneste…

Iedul foaaaaaaarte rasfatat

Standard
Iedul foaaaaaaarte rasfatat

Ieri, la fiu-meu la gradinuta a venit teatrul de papusi. „Iedul cu trei capre” scria pe afis. Si am primit, mare, tema pentru acasa sa povestesca mostenitorul familiei piesa. De teatru, zic.

Si iata discutia noastra, azi-dimineata:

– Era un ied care era foaaaaaaarte rasfatat. Si zicea asa: mami, mami, imbraca-ma, ca sunt mic si nu pot!

– Si l-a imbracat mami a lui?

-Normal ca l-a imbracat, ca doar nu ii trimitea la gradi in pijama…..Si a venit vulpea. Si i-a luat toaaaaate hainele.

-Cui, iedului?

– Daaaaaa!

– Si iedul unde era?

– Pai se ascunsese, cum unde?

– Dar de ce i-a luat vulpea hainele?

– Pai ca sa le vanda si sa faca muuuuulti bani!

– Si mama iedului unde era?

– La piata, sa cumpere spanac pentru ied! Si a venit si ursul. Si a mancat toaaaaaaata mancarea. Si hamburgerii, si a baut si suc.

– I-a dat si iedului?

– Noooooo, ca iedul doar a stat pe scaunel si-a asteptat sa termine ursul de gatit. Si de mancat.

– Mai pui, dar cum s-a numit piesa asta de teatru?

– Iedul cu trei capre.

– Pai cum facem, ca mi-ai zis doar de o capra…? Nu cumva era ” Iedul cu o vulpe, un urs si o capra”?

– Nu, mami, era iedul cu mama, bunica si unchia capra….

– Si ti-a placut?

-Daaaaaaa!

Am ras tare-tare. Pe interior, ca nu puteam sa rad asa, pe exterior si in fata copilului. Care copil a povestit toata treaba foaaaarte serios! Ce pot sa mai spun?…Viata e frumoasa!

 

PS: Azi e ziua prietenei mele Otilia. Cu nume de cod Otilula, pentru cunoscatori. Implineste putin peste 20 de anisori (a se citi 30, da?) si e deprimata…La multi ani, babuta draga! Stii ca te iubesc, da?

Despre mamicie, cu drag

Standard
Despre mamicie, cu drag

Cand eram copil, la vreo 15-16 ani, in capul meu imi facusem un scenariu ca n-o sa ma marit niciodata si, in consecinta, nu o sa am copii. Deloc! Sau, daca o sa ma marit, Fat-Frumosul o sa fie un negru, dar tot n-o sa fac copii. Si tot deloc!

La 18 ani m-am gasit cu preaminunatul si vreo 7 ani, asa, am fost prea tineri, si eu si el, ca sa ne gandim la altceva decat la noi. La 26 a semnat de primire, adica, cum ar veni, m-a luat pe semnatura. Cam tarziu, daca ma intrebi acum. M-as marita mai devreme, in cazul in care vreun cercetator britanic ar descoperi cum se da timpul inapoi. Nu de alta, dar am constatat, cu mirare, ca imi place sa fiu maritata. Cu el.

Si am implinit 28 eu, si el 30, si a venit Maria. Ma gandesc ca si atunci eram cam defecta. Nu mi-a fost frica de ea, ca e mica si nu stiu cum sa-i fac baie si cum s-o hranesc si cum s-o schimb de pempars si de hainite. Care, sa stiti, pentru un copil de 3 kile sunt miiiiiici, mici de tot. Ziceai ca am avut cel putin 10 copii anterior sus-numitei, asa de inconstienta eram! Nu m-am depresat postpartum, n-am plans din nimic cu ea in brate. Nu m-am crizat cand a avut primii muci la 3 luni. E drept, a fost si un copil cuminte. Pana la 3 luni n-am stiut ca am copil mic in casa. Nu stia sa planga, de miscat nu se punea problema, de dormit, cam dormea. Si dormeam si eu, si eram functionala. Faceam de-a treaba cu ea de ma saturam. Cand ieseam la plimbare adormea instant, pana sa urc carutul in lift si se trezea cand ajungeam inapoi, in fata usii. Deci bine, eram supermama.

Apoi n-am mai fost supermama. M-am crizat la diversificare, pentru ca in capul meu imi facusem o poveste frumoasa, cum ca minunata o sa vrea sa manance tot, fara mofturi si fara mutre. Si n-a vrut. De crizata ce eram, i-am dat tot ce manca, putin, pasat. Pana la 3 ani, cand a mers la gradi, a mancat doar asa. Acuma suntem bine. Copilul si-a revenit intre timp. E drept ca nu mananca prajituri de la cofetarie. Asa, si? Nici nu e dornica sa guste chestii noi, dar o face, pana la urma, ii trebuie doar un pic de timp ca sa se obisnuiasca cu ideea. In rest, bine. Copila a mers la 10 luni jumate singura, a vorbit bebelusasca, apoi omeneasca, a mancat nisip (doar o data, apoi a decis ca nu-i de ea), si-a pus acelasi nisip in cap, a sarit in balti, s-a murdarit, a cazut si s-a ridicat, a ras si a plans, a explorat, nu i-a placut zapada, apoi i-a placut, a mancat ciocolata pe la 2 ani jumate, ca inainte n-a dorit ( da, i-am oferit si da, sunt o mama inconstienta si iresponsabila!), a avut tricicleta si patine cu rotile pe care le-a folosit, are acum bicicleta si role, n-a avut masina de-aia horor cu telecomanda, de plimbat copilul in transa, si nici n-a cerut.  A mers la gradinita la 3 ani, si-a facut prieteni, a mers cu noi peste tot.

Dupa 2 ani si 4 luni de Maria, a venit el, micul tzunami, mostenitorul masculin al familiei, minunatul si mirobolantul Petru. Aici n-am mai fost asa zen, chiar daca vara-mea zice (si acum) ca sunt cea mai relaxata mama pe care o cunoaste. Era deja al treilea an de stat acasa in concediu de maternitate. Eram nevorbita cu oameni mari, obosita si cam rutinata. Copilul a dormit din prima numai pe carne de om. In principal, a mea, dar ocazional mai servea si tac-su. Putin, e drept, ca sot n-avea laptic la tzatzic, ca muma-sa copilului. El dormea, eu nu prea, ca e cam dificil sa dormi in aceeasi pozitie o noapte intreaga, fara sa te poti misca, sa nu, Doamne-fereste, se demufeze copilul de la suzeta umana. Deci mama obosita + doi copii sub 3 ani= lipsa praf de zane= eu in forma de bidon turtit, si ciufut pe deasupra. Juniorul nu a dorit carut la plimbare, deci mi-am luat sling cu inele, apoi, cand printul a depasit 5 kile si spatele meu urla despletit pe campii, mei-tai. Si pe el, si pe sora-sa, i-am scos la plimbare pe la 5 zile dupa nastere. Stiu, din nou mama inconstienta, mai ales ca ea e in octombrie si el in februarie, deci cu vant, cu frig, cu sfarsitul lumii, ce sa mai…. In care l-am purtat, nenica, pana a facut picioare si n-a mai vrut el. M-a intrebat o tantica odata, cand P era mic si il purtam in sling, de nu se vedea nimic din el, daca am o mingie acolo. Si i-am zis ca da, am o mingie cu ochi si manute. S-a socat, saraca, si-a zis: „Saracu’ copil…Nu poate respira acolo, doamna….” Si s-a uitat la mine ca la masini straine. M-am distrat! Diversificarea, insa…..Diversificarea a fost chill la el. Pe la 6 luni s-a intins la jumari. L-am lasat, a gustat si se pare ca nu i-a placut, ca n-a mai cerut. Nu prea am gatit separat pentru el si nici n-am pasat nimic, inafara de piure cartofi si supa crema de legume. De-aia, cred, mananca acum orice, inafara de branza, mamaliga si fasole de orice fel. De vorbit, maestrul a vorbit omeneste din prima, pana intr-un an, asa. Bebelusasca n-a avut in program, dar no…Pana la 2 ani si-a spart buza, de repezit ce e, cred ca de vreo 4 ori. A cazut de pe diverse mobile din casa, pentru ca o secunda l-am scapat din ochi. Mai cade si-acum, mai da cu capul de tocul usii pentru ca, din cauza vitezei, nu ia curba corespunzator… Era singurul copil care plagea cand il lua tac-su’ de la gradi, nu cand il duceam, dimineata.

Le-am citit povesti la amandoi. Petru era mic-mic, Maria doar un pic mica. Pe unele le-am citit de-atatea ori, ca si eu, si ei, si tac-su’ le stiam pe de rost. Le citim si acum, e drept ca mai putin, ca zana stie si singura, si mai citeste si pentru Petru.Si ea, si frate-sau, au dormit cu noi in pat pana acu’ 2 ani. Ca asa au vrut ei, si noi la fel.  Apoi le-am facut camera lor. Bine, tzunami-ul casei mai vrea si acuma cosliping, si facem cu randul la ei in camera cand nu e bunica. Dar nu-i bai. Mai e putin si n-o sa mai vrea. Si o sa ne fie dor….Ne-am jucat cu ei si ne mai jucam si-acum, ca ne cam place. Cat au fost mici, nu prea am avut ajutor, am fost doar eu si sot. De-aia au fost cu noi peste tot. Si cand zic peste tot, chiar au fost peste tot. La nunta prietenilor nostri Petru avea 6 luni si Maria aproape 3 ani. La botezuri, taieri de moturi, au fost cu noi. In vizite, au fost cu noi. La plimbare, la cumparaturi, in concediu, you name it, we’ve got it.

Ma gandesc acum la toate astea si as lua-o de la inceput inca de 1000 de ori, la fel. A trecut si oboseala, si stresul, si rutina. Au crescut broscutele mele, prea repede dupa gustul meu. Eu zic ca au crescut frumos. Dragii mei!

Ce vraji au mai facut copiii mei

Standard
Ce vraji au mai facut copiii mei

Boabele de struguri, ca sa se faca stafide, se zgarcesc. -Maria

Corect se spune arhilerie, cu variant, la fel de corecta, antilerie. – Maria si Petru, fiecare cu variant lui.

Cand nu suntem horatati se numeste ca suntem inhotarati.- Maria

Cand visam frumos, visam creveti. – Petru, dupa experienta culinara crevetistica din Grecia.

Fetele nu au voie la violenta. – Petru

Omleta cu spanac are gust de chifteluta. – Petru

Degetul se simte bizar. – Petru, dupa ce s-a ars la un deget

Sunt doar un copil inocent! – Maria

Eu sunt psiholog la mine in clasa. Tot timpul ii impac pe colegii mei care se cearta. – Maria

Pipop

Standard
Pipop

Fii-miu e o intamplare. Stati, nu dati cu pietre! E o intamplare pentru ca nu l-am planificat. S-a intamplat, pur si simplu, Petru.

Prima data si-a zis Pipop. Asa il cheama pe el. Pipop Asandu (Petru Alexandru. )Petru e intr-un fel. N-are stare o secunda. N-are nici nestare, pentru ca el zice mereu: da’ stau, nu vezi ca stau!?in timp ce tropaie pe langa mine si e in 5 locuri de-odata.

Buna-sa zice ci a venit din spatiu, ca e extraterestru…..Eu stiu? E drept ca eram cam tuflita cand s-a nascut, de…anestezia…..Si sora-sa zice. Ca ne-au schimbat copilul la nastere, ca asta nu e al nostru, e venit din alta galaxie….O fi, ce stiu eu?

Petru e mamos. Da’ mamos, frate! E lipit de mine de zici ca am superglu. Cum ma vede, cum se lipeste. E iubicios. Ma strange cu manutele alea ale lui inca de bebe, si ma mangaie si ma pupa. Se „calduseste” langa mine si se rasfata. Cand ne certam, imi zice: Femeie rea!

Petru e destept. Foloseste corect cuvinte de oameni mari si te face din vorbe, daca esti un necunoscator al fenomenului. S-a diversificat singur, cu jumari. Da, stiu, sunt o mama rea! Inafara de mamaliga, branza de orice fel si fasole, mananca de toate acum. E un pofticios si ii place sa guste mancarea direct din oala. Ii place sa bucatareasca si zice ca vrea sa il invat sa faca supa cu galuste. Are sort de bucatarie, albatru, evident, pe care si-l pune chiar si cand face snadwich.

De curand s-a insurat. S-au luat de maini, s-au invartit si s-au pupat. Pe ea o cheama Ilinca si e prietena lui de cand el avea 6 luni si ea nicio luna. La ea Petru e Pitu. Nu s-au certat niciodata si cand se intalnesc, zici ca sunt din filmele alea vechi, alb-negru: alearga unul spre altul cu bratele laaaarg deschise si striga: Ilincaaaaaaaaaa! Petruuuuuuu! Am vaga banuiala ca vroiau sa faca miscarea asta mai demult, doar ca numai acum s-au prins cum se face.

Cand era mic, i-a zis lu’ sor’ sa Baca. Nu putea sa zica Maria. A iesit Baca si asa a ramas. O striga si acum Baca, dar prin casa. Afara e Maria, ca doar au crescut amandoi si nu vor sa se faca de ras. Tot sora-si ii zice, printre dinti: Daca nu te joci cu mine, te trosnesc! Si cred ca daca s-ar tine de cuvant, ar cam pune-o jos, ca e cat ea de mare. Deci, Doamne-fereste!

Petru vorVeste, nu vorBeste, zice mastana, nu smantana, cand vorbeste cu buna-sa la telefon ii zice: sunt eu, bibeloul tau de portelan!

L-a intrebat tat’-su ce sport ar vrea sa faca, asa, ca barbatii. I-a zis scurt: judo. Sau daca nu, rugby. Deci nu ne incurcam cu usurisme de-astea, gen fotbal, da?  Bine ca e inca prea mic pentru amandoua, ca altfel cred ca muream de inima de 2 ori pe saptamana cel putin…..

Petru danseaza. Acasa, la gradi, pe strada. Si canta in gura mare, in aceleasi locatii. Lumea se uita la noi pe strada si rade. Si rade si el, inapoi. Are frici identice cu ale lu’ sor’sa: ii e frica de catei, mici, in principiu, de pisici, de muste, de intuneric, mai nou.

Pe telefonul meu a intrat unde eu nici nu stiam ca pot intra vreodata in viata asta! I-a sters lui tat’-su toaaaate fotografiile de pe telefonul lui. A sunat la 112 cand avea vre-un an.

Locul lui de ascuns comori e sub perna. Gasesti acolo servetele de nas, poate ii trebuie peste noapte, nu se stie niciodata, sosetele preferate, masinute, desene pe care le face pentru cate cineva (sa nu cumva sa le piarda), chestii de-ale Mariei pe care le ascunde ca sa o necajasca…you name it, he’s got it!

Nu stie sa minta. Cand face vreuna, are un fel de a se uita la tine ca stii sigur ca a comis-o. E de o sinceritate dezarmanta. Iti zice in fata daca nu ii place de tine, daca mirosi urat sau daca iti sta parul rau. Aia e, ne-am obisnuit…..Cand se intalneste cu colegii lui taica-sau, se emotioneaza, insa. Se ascunde dupa el si sta cuminte-cuminte. Nu-mi explic……

Petru e asa, ca ritmul asta. Nu-ti da voie sa respiri, e alert si imprevizibil, te prinde si te invarte pe degete pana nu mai stii de tine! Daca ai obosit, esti mort….Muahahaaaaaaaa!